Blog/Articole

Credințe și mentalități în secolul XXI. De ce credem în teoriile conspirației

Ați observat cât de ușor aleg unii oameni să creadă că sunt victime ale unei conspirații? Și nu putem spune că toți cei ce aleg să creadă acest lucru sunt oameni simpli. Unii sunt sunt chiar inteligenți, culți, cu studii superioare. Deci nu putem spune că aceste alegeri sunt făcute pe baza IQ-ului. Dar ce au în comun aceștia, și de ce întâlnim aceleași convingeri uneori atât la oameni cu situații materiale precare, cât și la oamenii prosperi, atât la oamenii simpli cât și la unii considerați ”vârfuri” în profesiile lor? Interesant e că în aceste cazuri, EQ-ul face diferența.

Ceea ce spui, dezvăluie credințele și convingerile tale. Acestea nu se bazează pe situația concretă de azi, ci sunt formulate și construite în timp, încă din copilărie. Mecanismele prin care alegem să credem un lucru sau altul ne sunt necunoscute în mod conștient, și acționează perfect în modul inconștient. Avem aproximativ 70 000 de gânduri pe zi, dar câte se formează automat, urmând anumite tipare pe care funcționăm deja de ani de zile?

Majoritatea convingerilor s-au format prin asocierea unui eveniment cu o emoție puternică, urmată de o concluzie care a fost ulterior generalizată, și care s-a fixat cu atât mai repede cu cât situația s-a repetat în timp. Sau, au fost preluate în timp de la alții, datorită forței repetiției  (dacă se afirmă în mod repetat un lucru, creierul va ajunge să îl considere adevărat și nu îl va pune la îndoială). Creierul nu știe ce e adevărat și ce nu e adevărat, el crede ceea ce i se spune/repetă.

Din păcate oamenii nu sunt obișnuiți să se observe, să își analizeze gândurile, credințele, emoțiile. Să se întrebe cum s-au format (”cum am ajuns eu să cred acest lucru?”), și prin urmare nu le pun la îndoială, ba mai mult, unii chiar se mândresc cu ele. Să îți pui întrebări e semn de inteligență. La fel, să găsești răspunsuri. Ceea ce ne face însă cu adevărat înțelepți este să reușim să privim faptele identificând filtrul subiectivității noastre, filtru care ne împiedică de multe ori să gândim rațional pentru că e construit pe emoțiile noastre negative, pe frici sau pe ego.

Internetul e locul unde găsim tot felul de informații. Cum alegem să discernem ce e bun și ce e rău? Ce e adevărat și ce e fals? De ce ești uneori tentat să crezi imediat o știre, alteori să negi vehement alta? Pentru că mecanismul credinței alege pe baza programelor tale din subconștient, acele convingeri care rezonează cu știrea respectivă.

Este greu să te ”rupi” de aceste programe care rulează automat. Dar nu imposibil. De fapt, odată ce ai descoperit din ce motiv ai o convingere limitativă în legătură cu un subiect, creierul tău e pregătit să găsească și alte răspunsuri la aceleași întrebări.

Atunci ce e de făcut când citim sau aflăm ceva care ne impactează emoțional și care ne pune imediat în acțiune mecanismul inconștient al convingerilor? Să ne punem întrebări, încercând să identificăm unde filtrul subiectivității noastre ne obturează gândirea:

  • Vreau să cred această știre sau nu?
  • De ce vreau să cred? De ce nu vreau să cred?
  • Ce îmi aduce această credință (emoții, convingeri)?
  • De ce mi le aduce pe acestea?
  • Când am mai avut aceste emoții, convingeri?
  • De ce anume mi-e teamă?
  • De ce anume sunt sigur?
  • Dar de ce sunt atât de sigur?
  • Ce sentimente sau confirmări îmi aduce această convingere?
  • Ce vreau să mi se confirme?

Răspunsurile sunt foarte importante pentru că dezvăluie mecanismul care stă la baza convingerii. Răspunsurile pot fi: ”nu are rost să lupt, jocurile sunt făcute la nivel înalt, nu are rost să mă zbat să fac ceva”, ”altcineva e responsabil pentru viața mea nefericită”, ”eu știu mai multe decât ceilalți, ceilalți sunt proști”, ”cineva vrea răul omenirii/îmi vrea răul, din acest motiv nu o să fiu niciodată fericit”, ”cineva vrea/are interes să mă păcălească”, ”eu sunt bun, dar alții nu mă lasă să reușesc în viață”, ”nu trebuie să ai încredere în nimeni”.

Poate părea ciudat, dar ce au comun toate aceste convingeri este faptul că sunt legate de percepția realității din perspectiva copilului. A copilului care se teme să nu fie păcălit, pentru că a mai pățit-o. A copilului căruia i s-a spus că oamenii sunt răi, că cei care conduc au interese și că vor răul altora – și atunci nu va avea încredere în nimic ce vine din partea societății. A copilului care la primul eșec, în loc să fie ajutat să vadă unde a greșit și să fie încurajat să depășească problemele i se spune că este minunat, că alții nu îi înțeleg adevărata valoare, că sunt invidioși pe el, și vor ca el să nu reușească. A copilului căruia i se spune că nu are rost să facă efort de a ieși din lumea lui mică pentru că nu va reuși să facă nimic. A copilului căruia i se spune că el nu trebuie să facă nimic, că alții sunt responsabili de fericirea sau nefericirea lui. Că alții sunt de vină pentru eșecurile și neîmplinirile lui. A copilului care este învățat să se teamă de oameni, pentru că oamenii sunt răi și periculoși.

Înțelegeți acum? Convingerile limitative se formează până la vârsta de 7-8 ani. Programele acestea rulează din copilărie, fără ca noi să realizăm că adulți fiind, trecem emoțional toată informația prin filtrul acesta format în copilărie. Iar unii rămân blocați în modul COPIL, refuzând maturizarea și acceptarea responsabilității. Aceasta face din ei candidații perfecți ai teoriilor conspirațiilor, ai relațiilor nefericite, parentajului toxic, ai eșecurilor profesionale, transformându-se în eterne victime. Mecanismele prin care filtrăm realitatea funcționează încă din copilărie, iar adulți fiind, accelerăm chiar procesul prin închideri cognitive care reprezintă tendința de a forma rapid judecăți și trage concluzii pripite asupra oricărei probleme. Și ce fel de judecăți rapide poți să formulezi dacă conexiunile tale mentale urmează aceleași trasee încă din copilărie?

Pentru că până la urmă, este vorba de lipsa gândirii critice (copiii nu sunt încurajați să pună la îndoială ceea ce li se spune), a inteligenței emoționale (a recunoște emoțiile și a le gestiona), a copingului (a face față solicitărilor externe și/sau interne care depășesc resursele personale) și a rezilienței (adaptarea într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile). Știu, părinții noștri nu aflaseră despre aceste lucruri, pe atunci abia începuseră să fie studiate de psihologi. În schimb, aveau teorii și convingeri despre cum să îți crești copilul sau despre cum să te comporți în viață moștenite de la părinții lor. Nu toate erau rele, dar din păcate, multe din temerile și credințele lor ni le-au transmis și nouă. Acum avem șansa să conștientizăm acest lucru și să începem să ”scriem programe” noi în locul acesora vechi, care nu ne ajută să evoluăm.

Suntem conștienți că nu vom evolua atâta vreme cât nu ne schimbăm mentalitatea. Și totuși tot ce facem nu este decât să predăm convingeri limitative din generație în generație. Poate generația aceasta mai tânără, mai curajoasă, mai nonconformistă, va avea o șansă să își crească copiii mai înțelepți, să îi învețe să facă față cu succes provocărilor, să îi învețe să recunoască și să își gestioneze emoțiile, să se adapteze la nou, să aibă încredere în ei, să nu fugă de responsabilități. Copiii sunt oglinzile, reflecția noastră. Nu e timpul să conștientizăm ce le transmitem și să îi ajutăm să fie mai puternici și mai înțelepți?

Print Friendly, PDF & Email


Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *