Poveștile Ewei

Cap. 6. Înțeleptul Merlin.
Echilibrarea emotiilor

 

Echilibrarea emoțiilor. Despre empatie sau cum să te pui în pielea celuilalt

 

În dimineața aceea, Ewa se trezise din cauza frigului din cameră. Adormise cu geamul deschis, și peste noapte, răcoarea se strecurase în cameră. Visa că merge prin zăpadă, înainta cu greu trăgând niște bocanci grei, când un urs alb apăru și îi spuse: ”Stai liniștită, nu au mai rămas decât trei luni de noapte polară”. În secunda următoare se trezi. ”Brr, își zise Ewa. Nu înțeleg cum iubesc unii zăpada. Nu aș putea nici în ruptul capului să locuiesc într-un loc friguros!”

Privi pe geam spre cer și văzu că erau doar câțiva norișori, soarele începea deja să încălzească copacii, păsărele ciripeau cu voiciune, având ca în fiecare dimineață, multe de discutat. ” O vreme superbă! își spuse Ewa. Să fie o zi cu bucurie!” De ceva timp, își făcuse obiceiul dimineața de a ”saluta” cu gânduri bune ziua care începea și de a trece în revistă la culcare toate lucrurile bune din ziua respectivă. Și era foarte bine! Parcă totul avea o altă semnificație acum, și ea putea să se bucure ca prin magie, de fiecare zi. Azi plănuise cu Silvan să facă o excursie până la Cascada Wombat și să caute Peștera Ascunsă. Legendele locului spuneau că acolo locuise cu mulți ani în urmă un înțelept bătrân, sihastru. Oamenii îl căutau când aveau nevoie de ajutor și înțeleptul îi ajuta. Dar după o vreme, tot mai mulți oameni ajunseseră să-l caute din ce în ce mai des, pentru tot felul de motive din ce în ce mai banale. Supărat, înțeleptul a pus o vrajă în jurul peșterei, astfel încât oamenii să nu o mai vadă și să nu o mai găsească.

Ewa și Silvan își propuseseră să exploreze zona, mai mult din curiozitate. Stabiliseră că vor merge acolo doar pentru distracție, fără să aibă așteptări, dar în sinea lor, fiecare spera să descopere peștera.

Nerăbdătoare, Ewa se spălă, se îmbrăcă și coborî pentru micul dejun. Mama făcuse omletă și un bol mare de salată. Adam terminase deja de mâncat și se pregătea să iasă afară.

–  Neața, Kiddie! Te pregătești de excursie? o întrebă el pe Ewa.

–  Neața, Adam. Și tu? zise Ewa dând cu ochii de rucsacul din living.

–  Mda, făcu Adam, parcă sâcâit de întrebare. Voi unde mergeți?

–  Cascada Wombat. Voi?

–  Dark Forest, zise Adam printre dinți.

Mama se opri din treabă și se întoarse spre Adam. Dark Forest era o zonă din parcul natural care era evitată de turiști deoarece era mult prea ciudată. Nu aveai ce să vezi acolo decât o pădure deasă prin care nu puteai să treci, unde soarele abia pătrundea. De aici și numele de Dark Forest (Pădurea întunecată).

– Sper că vă răzgândiți Adam, zise mama. Nu e chiar așa de ”cool” acolo, o să vezi. Aveți grijă de voi și să aveți GPS-urile activate. E valabil și pentru tine, Ewa.

– Da, mamă, răspunse Adam. Ai grijă de tine, Kiddie, zise Adam privind-o în ochi pe Ewa. Și salut-o pe Alma din partea mea, când o vezi.

Ewa se uită curioasă în ochii lui albaștri. Era puțină glumă, dar era și îngrijorare în ochii lui. Ceva îi spunea Ewei că Adam nu mergea să se distreze. Dădu din cap, afirmativ și îi zise, serioasă:

– OK. O zi bună, Adam!

 

*

 

Silvan o aștepta în Grădina Secretă lângă un rucsac burdușit. Porniră spre parcul național cu rucsacurile în spate. Silvan îl puse pe al lui cu un ușor icnet.

– Doamne! Ce ai pus în el, Silvan? se miră Ewa.

– Apă, sandvișuri, mere, banane, lanternă, o cameră termală cu infraroșu… făcu Silvan numărând pe degete.

– Ce?! De unde ai tu camera asta?

– De acasă. Am împrumutat-o de la tata. M-am gândit că poate ne ajută cu ceva, zâmbi ștrengărește Silvan.

– Pun pariu că ai ”împrumutat-o” fără să-l anunți, dădu Ewa ochii peste cap. Asta e… Dacă te prinde ai încurcat-o!

– N-o să mă prindă, o aduc intactă. Și nu mai cobi atâta. Prea faci scenarii negative.

– Oare? făcu Ewa. Crezi că sunt genul care face scenarii negative? Serios te întreb, Silvan. Uite, înainte să plec de acasă mi-am cam făcut griji pentru Adam, deși nu aș ști să fie vreun motiv. Dar mi-am imaginat că ascunde ceva și că poate fi în pericol.

– Uneori ne imaginăm, uneori presupunem, uneori ne auzim propriile frici… spuse gânditor Silvan.

– Și dacă auzim propriile frici, cum să facem să nu le mai auzim?

Silvan se sprijini de un copac cu coaja albă. De când începuseră să urce, rucsacul părea să atârne și mai greu. Silvan apucă o creangă a copacului și rămase un moment așa, în tăcere. Ewa îl privi și avu impresia că cei doi – băiatul și copacul – erau ca doi oameni care se țineau de mână.

– Le auzim, dar învățăm să nu ne mai afecteze, spuse în cele din urmă Silvan. Le dăm alt sens. După cum știi, gândurile creează emoții. Emoțiile pot fi plăcute sau neplăcute. Ar trebui să vedem cu ce gânduri ne hrănim emoțiile. Să avem grijă la gânduri. Gândurile creează realitatea fiecaruia.

– Cum am putea să ne controlam gândurile? Mi se pare imposibil.

–  Am putea să le modelăm pe cele care ne aduc supărări.

–  Cum??!

– Prin cuvinte. Cuvintele pe care le folosim modelează mintea. Dacă am schimba cuvintele pe care le folosim cu altele, mintea noastră ar da alt sens evenimentelor, acțiunilor. Gândurile s-ar schimba, și odată cu ele și emoțiile.

– Tu de unde scoți toate astea, Silvan? Are legătură cu copacul de care te sprijini? întrebă curioasă Ewa.

– Sigur că are Ewa, zise Silvan desprinzându-și ușor degetele de pe creanga copacului. Doar nu le știu eu pe toate, zâmbi el cu înțelegere.

– Mă speriaseși, râse Ewa.

Deși râdea, Ewa recunoscu în sinea ei că Silvan spusese ceva la care chiar merita să mediteze. Înțelepciunea copacului alb era aproape magică, și chiar trebuia să se gândească mai bine pe legătura ăsta: cuvinte – gânduri – emoții.

– De când mă știu am observat emoțiile oamenilor, zise Ewa. Nici nu vorbeam prea bine, dar știam mereu în ce dispoziție erau cei din jurul meu, chiar dacă nu spuneau. Știam când mama sau tata își făceau griji de ceva, că Adam se temea să stea singur, că mie îmi era frică de întuneric …Și așa mă bucuram când întâlneam oameni veseli și fără grij! Îmi plăcea teribil să râd, iar tata era cel mai bun la asta. Încă mai este… adăugă Ewa zâmbind.

– I-am admirat și eu pe oamenii veseli și deschiși, zise Silvan. Când eram mic credeam că ești așa cum te naști: vesel sau nemulțumit.

– Și acum ce crezi? zise Ewa.

Acum cred că ne comportăm cum ne dictează mintea noastră. Dacă facem scenarii negative, vom fi nemulțumiți, deprimați, triști… Dacă facem scenarii pozitive, vom fi mai veseli, mai puternici

– Dacă am putea fi tot timpul veseli… zise Ewa. Dar nu putem, în viață se întamplă tot felul de evenimente și unele sunt triste.

Da, dar dacă nu putem fi tot timpul veseli, măcar să nu privim lucrurile în tragic, adăugă Silvan.

– Știi Silvan, uneori cred că copacii tăi sunt mai deștepți decât animalele mele, spuse Ewa serioasă, dar ochii îi sclipeau jucăuș.

– He-he, râse Silvan. Poate că sunt. Nu există copaci răi sau copaci buni.

– Nu aș putea spune asta despre animale însă. Sau despre oameni, spuse Ewa.

Se apropiaseră de Cascada Wombat. Sunetul căderii de apă se auzea din ce în ce mai puternic. Urcară pe poteca bătătorită de turiști, ajungând în capătul ei. Aici, priveliștea se deschise, oferind spectacolul unei cascade scăldate în soare, cu stropi de apă ce pluteau strălucitori în aer, și un mic curcubeu ce se forma în spatele căderii de apă. Erau pe un tărâm de poveste.

 

– Uau, zise Ewa, așezându-se pe iarbă.

– Uau, zise și Silvan, făcând la fel.

– Am să-mi bag imaginea asta în memorie, zise Ewa. Când voi fi mai supărată, o să-mi amintesc cum arăta locul ăsta acum. Sigur va avea efect!

– Grozav…și eu o să-mi amintesc, zise Silvan.

– Dacă Peștera Ascunsă chiar există în apropiere, și dacă aș fi o bătrână înțeleaptă, zise Ewa căzând pe gânduri, și eu aș vrea să fiu lăsată în pace.

– Ei, dar asta e doar o legendă, Ewa, spuse Silvan. Oricum, nu degeaba am luat camera termică cu mine, am de gând să o folosesc. Acolo unde există ceva viu, camera ne va semnala. Încercăm?

– Sigur că încercăm! zise Ewa și se ridică hotărâtă.

Cei doi își continuară drumul până ajunseră la baza cascadei. Zgomotul era puternic și apa stropea în toate părțile. Merseră spre stânca scăldată de apă, apropiindu-se cât mai mult. În spatele perdelei de apă, Ewei i se păru că vede o grotă. Ca să ajungă acolo trebuia să pășească pe niște bolovani până aproape de stâncă, apoi să intre sub dușul de apă al cascadei. Ce urma să descopere… nu se știe. Off, unde erau animalele când aveai nevoie de ele?

– Cred că e cazul să scoți camera, Silvan. Caută să vezi dacă e mișcare după perdeaua asta de apă. Dacă da, acolo e o peșteră.

Silvan scoase cu grijă camera și o îndreptă spre cascadă. Abia perceptibil, pe ecran aparură niște forme neclare, galbene – portocalii, în mișcare. Apa era o ascunzătoare perfectă. Nu era de mirare că nimeni nu mai descoperise peștera.

Ewa și Silvan pufniră în râs, încântați.

– Cum facem? zise Ewa.

– Noroc că rucsacul e impermeabil, răsuflă ușurat Silvan. Altfel stricam camera. Ne băgăm sub duș, nu avem de ales. Hai!

Ultimii pași fuseseră cei mai grei. Dar tocmai faptul că erau copii, îi ajută în final, când săriră prin perdeaua de apă. Intrarea era foarte mică, un adult cu siguranță nu ar fi încăput acolo.

– Bun! Am reușit! zise Ewa. Să vedem acum unde duce intrarea asta și peste cine dăm.

Grota se lărgea pe măsură ce înaintau. Peștera devenea din ce în ce mai mare, mai luminoasă, având tot mai multe direcții de mers.

– Hmm, avem prea multe posibilități, zise Silvan. Încotro?

– Deschide camera, să vedem ce mișcare găsim…

Camera indică mișcare spre nord. Două siluete portocalii, una mare și una mică, agitate. Silvan și Ewa o luară în direcția lor iar când se apropiară, Ewa auzi clar:

– Nu o mai face pe nebunul, Marty! Știi bine că nu o să ajungem la vreo înțelegere! Tu vezi lucrurile superficial, nu am văzut o maimuță mai neserioasă ca tine!

– Dar bine, Salma, tu nu știi de glumă? Ce e așa tragic în toată povestea asta? Așa se joacă copiii! Își mai pun piedică, se mușcă în joacă, dar nu înseamnă că sunt răi, așa se distrează ei!

– Se distrează poate fii-tu, nu fata mea!

– Salma, știu că voi, căprioarele sunteți mai sensibile, dar las-o baltă, nu e un capăt de țară!

– Serios? făcu Salma ironică. Dacă își sucește glezna sau își rupe piciorul din cauza obraznicului tău, nu e nimic? Știi ce înseamnă asta pentru o căprioară? Vezi, de asta vreau să vorbim cu Merlin. El e înțeleptul pădurii și va ști să te facă să asculți.

Ewa făcu ochii mari.

– Ce se întamplă? întrebă Silvan în șoaptă.

– Se pare că înțeleptul chiar există! șopti Ewa la rândul ei. O căprioară și o maimuță tocmai vor să meargă la el ca să-i sfătuiască. Se ceartă din cauza copiilor lor. Ce prostie!

– O fi prostie, n-o fi… mă lași să hotărăsc eu asta, Ewa? se auzi o voce de bariton, chiar lângă ei.

De după o stâncă, o umbră mare se mișcă și la lumină ieși un urs maro, uriaș. Ewa și Silvan înlemniră.

 – S-s-sigur, bâigui Ewa.

 – Hmmm, văd că v-am cam speriat. Eu sunt Merlin. Lumea spune că sunt înțeleptul locului.

– Noi… noi credeam că este un om. Așa spunea legenda pe la noi. Sincer, nici nu credeam că există, zise Ewa.

– Dacă credeați că nu există, nu porneați în căutarea lui, Ewa, spuse ursul. Om sau urs, nu contează, înțelepciunea poate să-și ia orice formă, nu crezi?

– Da, cred că da…

– Veniți după mine, spuse Merlin amuzat. Sunteți musafirii mei. Dar să-i luăm cu noi și pe cei doi certăreți.

Și Ewa împreună cu Silvan îl urmară ca hipnotizați pe ursul cu mers legănat. Din când în când, Ewa se mai întorcea spre Silvan să-i ”traducă” ce se discuta.

Maimuța Marty și Căprioara Salma încetaseră cearta când îl văzură pe Merlin apărând cu mersul lui impunător. Făcuseră ochii mari când îi văzură pe cei doi copii, dar nu comentaseră nimic.

– Merlin, am venit la tine pentru că tu poți să spui cine are dreptate și să ne dai un sfat cum să procedăm mai departe, începu căprioara Salma. Fiul lui Marty îi face zile negre fiicei mele. Toată ziua o urmărește și când se așteptă mai puțin, sare de pe unde e ascuns și o sperie. În joacă, zice el. Dar Tara nu mai rezistă, mititica, a ajuns să se sperie de orice frunză care mișcă.

 – Merlin, sper că o să mă înțelegi și o să-mi dai dreptate, zise Marty. Sunt copii! Nu se poate să stea cuminți, se hârjonesc și ei… Dacă s-ar teme mereu să nu li se întâmple ceva, păi nu și-ar mai mișca coada de frică să nu le cadă!

– Poftiți în bârlogul meu, zise Merlin. Sunteți invitații mei. Luați loc, o să vă servesc cu cele mai bune mure din lume. Apoi vom discuta despre ce v-a adus aici, pe fiecare.

Ewa se așeză pe un copac cu ramuri foarte joase și elastice, ca un balansoar, iar Silvan pe o piatră scobită, acoperită cu mușchi. Murele servite de Merlin erau într-adevăr nemaipomenite. Ewa nu mai gustase în viața ei mure atât de mari și zemoase, dulci ca mierea și parfumate! Toată lumea le mâncase cu poftă, nu mai rămăsese niciuna în bol. Merlin se așezase cu spatele rezemat de o stâncă mare, acoperită de iederă și spuse:

– Dragii mei, văd că ați ajuns la mine mânați de griji legate de copiii voștri. Asta-mi amintește de o întâmplare petrecută cu muuulți ani în urmă, când aveam încă mustățile negre… Vedeți voi, trăiau pe atunci pe meleagurile astea două familii foarte diferite, care erau mereu în conflict. Una dintre familii era cea a vulturilor pleșuvi și trăia pe vârful Stâncilor Albe de secole, numărul generațiilor lor se pierdea în timp… Cealaltă familie era o familie de iepuri sălbatici, mândri, care stăpâneau din timpuri străvechi o mare parte din Pășunea Dulce, cea mai grasă pășune din insula noastră. Deși rivali, cele două familii aveau un pact de înțelegere: câtă vreme nu încălcau granița stabilită, era pace și niciunul nu avea de suferit.

Ei bine, într-o zi, unul din puii de vultur urmărea un șoarece de câmp, când dintr-o vizuină a țâșnit un iepuraș pus pe șotii. Puiul de vultur și-a schimbat brusc traiectoria și în joacă, a început să-l urmărească. Iepurașul îi striga puiului de vultur: ”Hei, nu mă prinzi, nu mă prinzi!”, vulturașul făcea rotocoale deasupra lui și se repezea apoi încercând să-l prindă de codiță. Tot jucându-se ei așa, au trecut de granița care le separa teritoriile. Se jucau încă fără griji când, Marele Vultur îi văzu și slobozi un mare țipăt. Iepurele cel Bătrân îl auzi, și alergă să vadă despre ce e vorba. Cei doi pui se opriră din joaca lor, speriați. Nu știau că joaca lor stricase un pact de înțelegere care dăinuia de secole.

Ce a urmat? Un mare scandal. Fiecare cap de familie susținea că vina e a celuilalt și cerea să i se facă dreptate. Uite așa au ajuns în cele din urmă la mine, gata să-mi accepte judecata, după ce mi-au expus faptele, așa cum le vedea fiecare. Până la urmă i-am ajutat pe fiecare să vadă lucrurile altfel, iar familiile lor s-au împăcat, ba mai mult, au făcut un nou legământ de prietenie.

– Cum ai reușit? întrebă curioasă Ewa.

– I-am poftit la o discuție la mine în bârlog, i-am servit cu faimoasele mele mure, și apoi i-am pus pe fiecare în pielea celuilalt, răspunse Merlin.

– Ceeeee?! făcură într-un glas Marty și Salma.

– Uite așa, zâmbi Merlin. Și cu un băț desenă în jurul celor doi câte un cerc. Fiecare aveți o părere despre comportamentul copiilor voștri, da? Bun! Acum sunteți în propriul vostru cerc. Dar știți cum se simte și ce gândește celălalt? Mă îndoiesc! Ieșiți fiecare din cercul vostru și pășiți în cercul celuilalt. Puteți închide ochii și să vă relaxați. Pe măsură ce ascultați vocea mea, vă relaxați, cufundați ca într-un pat moale de mușchi, scăldat de razele calde ale soarelui… Respirația voastră devine mai calmă, secundă după secundă… Sunteți în cercul celuilalt și cu fiecare inspir și expir intrați ușor-ușor în pielea celuilalt… Fiecare simțiți propriul corp ca și cum ar fi al celuilalt: Marty, simți trupul zvelt al căprioarei, mușchii încordați, privirea ageră, copitele care zvâcnesc, freamătul boticului… Marty, ești o căprioară. Salma, simți neastâmpărul maimuței, cheful de joacă, coada care se agață de creanga copacului, ajutându-te să sari pe altă creangă, degetele îndemânatice… Ești o maimuță veselă și fără griji. Copiii voștri sunt la fel ca voi și vă bucurați fiecare de ei. Cum arată viața acum, prin ochii celuilalt? Cum o simțiți, prin pielea celuilalt? Cum vă înțelegeți acum unul pe celălalt? Rămâneți în starea aceasta cât doriți…explorați senzațiile, observați-vă gândurile… Și când vă simțiți pregătiți, puteți să reveniți încet-încet în prezent, fiecare în ritmul vostru…

Tăcerea se lăsă un timp peste toți. Încet-încet, Salma și Marty își reveneau din transă. Fără grabă, Merlin îi lăsă să-și revină, fiecare în ritmul lor. Cei doi deschiseră ochii și se priviră apoi de parcă se vedeau pentru prima oară. Oftară amândoi, în același timp.

– Fiul meu nu are mintea decât la distracție, nu știu ce să mă mai fac cu el, zise Marty cu năduf. E total iresponsabil. Să pună piedici altor animale, să le sperie… ce-o fi în capul lui? Cine plătește oalele lui sparte? Fiica ta putea într-adevăr să se rănească, dintr-o glumă stupidă.

– Tara e o fricoasă cum n-am mai văzut, oftă Salma. Se sperie și de umbra ei. Ce n-aș da să fie mai îndrăzneață, sau chiar obraznică, ca fiul tău!

– Ce spui acolo, Salma. Copilul tău măcar e cuminte, nu-ți scoate peri albi.

– Ei da, de parcă perii albi ți-i scoate copilul numai dacă e obraznic. Câți peri albi mi-au ieșit de grija ei! Noi, părinții, ne facem griji pentru ei din orice motive. Aș vrea să fie puternică Tara mea.

– Eu aș vrea să fie mai responsabil Jon al meu. Bine ar fi să-l învețe minte Tara ta, să-i tragă o copită într-o zi să-i bage mințile în cap!

– Nu ești sănătos! O copită de-a Tarei ar face mai mult decât să-i bage mințile în cap. Ar fi periculos, nu îți dai seama?

– Eu îmi dau seama, el oare și-ar da? Tu ce-ai face în locul meu? întrebă Marty.

– L-aș pune să aibă grijă de Tara ca de o soră a lui, și dacă i se întâmplă ceva rău, să se ocupe de ea, să o ajute și să răspundă pentru ea. Să vadă cu ochii lui exact prin ce trece ea și să stea cu ea până ce se asigură că e bine. Așa poate învață unii de la alții. Să învețe să treacă de la ”mă distrez, nu-mi pasă dacă cineva suferă sau e în pericol” la : ”mă distrez împreună cu ceilalți și nu fac pe nimeni să se simtă rău”. Dar tu, Marty, tu ce ai face în locul meu?

– Aș face ceva ca să nu mai fie așa sperioasă. Să aibă mai multă încredere în ea. Să treacă de la ”mi-e frică” la ”nu mi-e frică” și de la ”îmi imaginez ce e mai rău” la ” sunt o luptătoare”, ”îmi place să mă simt bine”. Nu știu cum am făcut eu cu Jon, dar uite ce a ieșit, zise amuzat Marty. Poate ar trebui să facem schimb de copii pentru o perioadă de timp.

– Doamne ferește, râse Salma. Unde să doarmă Tara mea la tine acasă? O să mă gândesc eu la ceva care să scoată la iveală războinica din Tara!

– Da, dar să nu o scoți prea tare… râse Marty.

Ewa realiză că ultima parte din conversație mai mult a intuit-o decât a auzit-o. Privi spre Silvan și acesta îi șopti: ”Stai liniștită, am înțeles tot!” Voi să se dea jos de pe creangă, dar era așa de bine… Copacul parcă o mângâia cu frunzele lui moi și catifelate. Oare cercurile magice avuseseră efect și asupra ei și a lui Silvan?

– Odihniți-vă puțin cu toții, spuse Merlin privindu-i cu atenție. Vă veți simți mai bine.

Părea că pe toți îi apucase moțăiala. Era o moleșeală atât de plăcută… Ewa se lăsă să se scufunde ușor, ușor, în ea.

Când se trezi, Silvan o privea cu ochii lui negri și blânzi, zâmbind. Brusc, simți că roșește. Privi în jur. Merlin dispăruse, dar Marty și Salma încă dormeau.

– Hai că ne-a făcut-o Merlin, zise Silvan.

– Despre ce vorbești? se miră Ewa.

– Cred că ne-a hipnotizat. Am căzut cu toții într-o transă. Ne-a făcut să trecem fiecare în locul celuilalt. Eu am început să intuiesc ce vorbeau animalele, animalele au făcut schimb de personalitate…

– Și eu am simțit copacul acela ca pe o ființă vie, adăugă Ewa. Ciudat! Vrei să spui că a fost un transfer de personalitate?

– Noi poate am fost afectați mai puțin, deoarece suntem oameni. Dar animalele ai văzut ce ciudat au reacționat, zise Silvan. De la ceartă, la deplină înțelegere. Se pare că asta a fost lecția lui…

– Oare când se vor trezi, Salma și cu Marty își vor aduce aminte?

– Noi ne-am adus aminte, și ei își vor aminti.

– Până la urmă, bine că l-au căutat pe Merlin. I-a făcut să găsească singuri răspunsurile, zise Ewa.

– Da, cearta lor a fost bună ca prim pas spre înțelegere. Măcar fiecare și-a spus punctul de vedere.

– Cu toate că aveau păreri atât de diferite! Dar așa măcar fiecare a spus ce simțea. Dacă nu ar fi zis nimic, dacă nu ar fi discutat, lucrurile ar fi stat și mai rău…

– Păi sigur! Nu ar fi stat prea bine nici dacă rămânea fiecare cu părerea lui. Fiecare era convins că el are dreptate! aprobă Silvan.

– De unde rezultă și înțelepciunea lui Merlin, care a știut să-i facă să vadă prin ochii celuilalt. Măi Silvan, tare deștept e și Merlin ăsta! zise Ewa cu admirație și izbucni în râs.

Silvan se molipsi pe loc de râsul ei și spuse:

– Eu zic să-l mai căutăm pe Merlin. Mi-a plăcut de el. Acum ar fi bine să o ștergem discret: Salma și Marty dau semne că se trezesc.

Și cei doi plecară tiptil, lăsând în urma lor o lume magică, lumea înțeleptului Merlin. Fericiți că o descoperiseră, încântați de secretul care îi unea, un pic mai înțelepți. Și Ewa știu că înainte de culcare, va spune cu mâna pe inimă: ”Sunt recunoscătoare pentru ziua de azi!”, va aluneca apoi zâmbind ușor în somn, căutându-l pe Merlin în Peștera Ascunsă…

 

Print Friendly, PDF & Email


Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *